Home » Știință » Somnul mai scurt este legat de un risc mai mare de boli

Somnul mai scurt este legat de un risc mai mare de boli

Publicat: 20.10.2022

Somnul mai scurt de 5 ore la vârsta mijlocie ar putea fi asociat cu un risc crescut de a dezvolta cel puțin două boli cronice, au descoperit cercetătorii de la UCL, din Anglia.

Cercetarea, publicată în PLOS Medicine, a analizat impactul duratei somnului asupra sănătății a peste 7.000 de bărbați și femei aflați la vârstele de 50, 60 și 70 de ani, din studiul de cohortă Whitehall II.

Cercetătorii au examinat relația dintre cât timp a dormit fiecare participant, mortalitate și dacă au fost diagnosticați cu două sau mai multe boli cronice (multimorbiditate), cum ar fi boli de inimă, cancer sau diabet, pe parcursul a 25 de ani.

Somnul mai scurt, asociat cu dezvoltarea de multiple boli cronice

Persoanele cu somnul mai scurt de 5 ore la vârsta de 50 de ani au avut cu 20% mai multe șanse să fi fost diagnosticate cu o boală cronică și cu 40% mai multe șanse să fie diagnosticate cu două sau mai multe boli cronice peste 25 de ani, în comparație cu persoanele care au dormit până la 7 ore.

În plus, un somn de 5 ore sau mai scurt la vârstele de 50, 60 și 70 de ani a fost asociat cu un risc de multimorbiditate crescut cu 30%-40%, în comparație cu cei care au dormit până la 7 ore.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că un somn de cel mult 5 ore la vârsta de 50 de ani a fost asociat cu un risc de mortalitate crescut cu 25% în cei 25 de ani de urmărire, ceea ce poate fi explicat în principal prin faptul că durata scurtă a somnului crește riscul de boli cronice, care la rândul lor cresc riscul de deces, notează Medical Xpress.

Cât ar trebui să doarmă o persoană?

„Multimorbiditatea este în creștere în țările cu venituri mari și mai mult de jumătate dintre adulții în vârstă au acum cel puțin două boli cronice. Aceasta se dovedește a fi o provocare majoră pentru sănătatea publică, deoarece multimorbiditatea este asociată cu utilizarea ridicată a serviciilor de asistență medicală, spitalizări și dizabilități”, a spus Dr. Severine Sabia, autoare principală a studiului.

„Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, obiceiurile lor de somn și structura somnului se schimbă. Cu toate acestea, se recomandă ca aceștia să doarmă timp de 7 până la 8 ore pe noapte, deoarece duratele de somn mai mici sau mai mari decât acest interval au fost anterior asociate cu boli cronice”, a spus ea.

„Descoperirile noastre arată că somnul mai scurt este asociat cu multimorbiditatea”, a adăugat cercetătoarea.

„Pentru a avea un somn mai bun pe timp de noapte, este important să avem o bună igienă a somnului, cum ar fi asigurarea că în dormitor este liniște, întuneric și o temperatură confortabilă înainte de culcare. De asemenea, se recomandă să scoateți dispozitivele electronice din cameră și să evitați mesele copioase înainte de culcare. Activitatea fizică și expunerea la lumină în timpul zilei ar putea favoriza, de asemenea, un somn bun”, recomandă Dr. Sabia.

Dacă somnul mai scurt este problematic, care sunt consecințele unui somn mai lung?

Ca parte a studiului, cercetătorii au evaluat și dacă somnul mai lung de 9 ore a afectat în vreun fel sănătatea. Nu a existat o asociere clară între duratele lungi de somn la vârsta de 50 de ani și multimorbiditate la persoanele sănătoase.

Cu toate acestea, dacă un participant fusese deja diagnosticat cu o afecțiune cronică, atunci durata mai lungă a somnului a fost asociată cu un risc crescut cu aproximativ 35% de a dezvolta o altă boală. Cercetătorii cred că acest lucru ar putea fi cauzat de condițiile de sănătate subiacente care influențează somnul.

„Un somn suficient îi permite organismului să se odihnească. Există o serie de alte moduri prin care un somn slab ar putea crește riscul de boli de inimă sau de accident vascular cerebral, inclusiv prin creșterea inflamației și creșterea presiunii sângelui”, a spus Jo Whitmore, asistentă medicală principală la British Heart Foundation.

„Această cercetare se adaugă unui număr tot mai mare de cercetări care subliniază importanța unui somn bun”, a adăugat ea.

Limitări ale studiului

Cercetătorii au folosit date auto-raportate despre somn, care ar putea subiective, deși utilizarea datelor despre 4.000 de participanți al căror somn a fost măsurat prin intermediul unui dispozitiv electronic confirmă rezultatele.

Datele privind calitatea somnului au fost disponibile numai pentru cei cu vârstele de 60 și 70 de ani.

Studiul Whitehall II implică doar membri ai serviciului public, care erau toți angajați atunci când au fost recrutați în studiu și care probabil sunt mai sănătoși decât populația generală.

Vă recomandăm să citiți și:

Cum este afectat creierul de lumina zilei? Un nou studiu dezvăluie o legătură moleculară

Visele urâte ar putea fi un semn al riscului de demență

Un nou tratament radical împotriva cancerului

Cum se dezvoltă, de fapt, creierul? Un studiu aruncă o nouă lumină asupra cogniției

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?